La revedere

       

   Se stie bine ca anii de liceu sunt cei mai buni ani,ca noi adolescenți suntem lipsiți de griji si plini de forța tinereții,a spus-o diriginta,au spus-o si alți.
-Ce-i cu moaca asta trista?Mergi in cluburi,esti tânară ehe!Cand eram tânar io…

        Nu știu ce făcea moșulețul de la chiosc cand era tânar însa moaca mea tristă nu ar fi desenat un zâmbet dacă as fi început să merg prin cluburi și să îmi enervez părinții făcându-mi un tatuaj.Pot să îi scot din minți cu mai putin.
Eram în căutarea unui rost, aveam vreo 14 ani și era început de septembrie, au început frunzele să se scalde în bălți.Mi-am depus în aceași zi actele pentru înscriere la liceu.

Mergeam acasă cu un tren cu tapițerie murdară,un personal plin de navetiști ametiti de bautură ieftină care isi laudă odrasdele:
-Mă,al meu bine ca îi fecior,că pe fetele astea greu le îmbraci,atătea țoale le trebe.Si învată bine,îi bine da’ vrea să fie fotbalist.
Am ajuns acasă,eram obosită ca întodeauna,îmi vedeam casa din tren,mergeam ținta spre ea cu picioarele grele.Mama mă astepta în prag.
-O venit bunica-tu acas’.
-Cum asa?Parcă era rău cu el…
Mama nu a mai adăugat nimic,niciodată nu o face când totul era atât de limpede.
Îmi amintesc că mi-am dat pauză la ambițiile mele,la lupta mea contra mediocrități(ma credeam Eliade),totul era încuiat într-un sertar,aveam se pare prima mea întâlnire cu sfărsitul,al meu,al tău,al lui.

Ultima dată când l-am văzut in viață am luat-o la fugă ca un laș.Ar fi trebuit să stau acolo,ca toți ceilalți,am ales să închid ochi până i-a închis si el.
Stătea lungit în pat,într-o cămaruța mică care era și bucătarie și dormitor,făcea bunica mâncare pe sobă in timp ce eu stăteam pe un scaun departe de bunicu’,ca și cum mi-ar fi fost frica de ceva.Și imi era.Dintr-o data el tuseste si firicele de sânge îi apar in colțul guri,bunica adusă de spate se grabește cu o batista spre el.
-Du-te mă de aici,acuma nu-i mai nimic de văzut.

Nici nu am iesit bine pe ușa că a trebuit să îmi pun mâna la gura,nu erau doar lacrimi era un fel de scâncet de copil mic plin de sughițuri si suspine.Nici nu aveam unde să fug și să plâng in voie.Venise si unchiu’ si matușile,erau împraștiați peste tot,prin gradină,prin hambar…Așa se adună rudele,nu și-a văzut bunicu’ ceilalti nepoți,au ajuns doar când el era deja în sicriu sub nuc și bunica aproape iși pierduse mințile.

Au trecut vreo două zile,cred ca nu eram conștientă de ceea ce fac.Cred că inca credeam ca se va face bine,venise si doctorița cu medicamentele…A treia zi,noaptea nu puteam să dorm,nu știu sigur de ce.Am început să mă rog,nu eram o buna crestină.Familia mea mergea mereu la biserică,stateam toți pe bănci,ne rugam când era nevoie și uitam tot ce am auzit la predică,în masină la reîntoarcere acasă cânta cu foc Britney Spears.

Mă rugam să nu moară.Să aibă o a doua șansă ca regele din Bible,știam ca oarecum asta e imposibil,când ti-e data sa treci…treci.Totuși credeam ca pot sa negociez.Stau pe genunchi si aud ușa,spun nu,nu,îl aud pe unchiu-miu spunănd ceva mamei,nu prea înteleg ce spune.În timp ce eram pe genunchi un gând m-a fulgerat,e mort.Când l-am auzit pe unchiu bătand în ușă la două noaptea,mi-am pierdut mințile.
Numai știu ce mi-a spus mama cu lacrimi in ochii,îmi aduc aminte doar ochii ei albastri uitandu-se la mine.Știam,mi-am mușcat limba.Ne-am îndreptat spre dormitor,tata dormea,cum sa îi spun tatei ca tatăl lui s-a dus?
A fost ca și cum tata ar fi murit și eu primeam vestea în locul meu.Mama la prins de mâna.
-Hai ca e gata.
-E rău,rău de tot?
-E gata.
-Cum e gata mă?
-E gata.
L-am vazut pe tata în intuneric trezindu-se copil,copil pierdut si confuz,nu stiu ce s-a întâmplat după,nu stiu ce făcut cănd l-a văzut.Eu am stat acasă cu soramea care avea doar patru ani,plangea si ea,avea ochii albastri frumoși si plansi.Am luat-o in brațe si in noaptea aceea am dormit impreună.
-Șă nu iti fie frica,o sa vezi și daca il visezi pe bunicu’ nu o sa-ți facă rău.
În noaptea aceea niciuna dintre noi nu a visat cu bunicul.

A doua zi a venit matușă din partea mamei,cealaltă bunică si multe,multe bătrâne din sat care ne ajutau la bucătărie.Eu stăteam tampită printre ei și nu întelegeam cum am eu să trăiesc cu gândul ca nu o să-l mai văd niciodată.M-a luat in brațe o femeie pe care am cunoscut-o la biserică,era mai in vârstă dar îmi era ca o prietenă.Ea m-a ținut pe picioare.M-a făcut chiar să zâmbesc.

Când să plece carul cu bunicu’,aleargă bunica din partea mamei după mine.
-Mă,unde e sora-ta?Ca matușa s-a imbătat și văd ca nu are grijă de ea.
Carul mergea mai departe,bunica stătea langă el in car,bunicu’ plecase cu totul, viața merge inainte,matusa știa asta deja.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fără categorie și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s